Despre noi

Cultivăm bunăvoința, bunăstarea și buna creștere!

Credem cu tărie într-un viitor al prieteniei și colaborării, în care bunăvoința este primul pas.
Știm că tot ceea ce facem contează și că putem construi frumos lumea în care trăim. Mai știm că avem puterea, dar și responsabilitatea, de a crea un astfel de viitor. Suntem aici pentru a ajuta, prin tot ceea ce facem.

Farmacia Veterinară Dragomirești, ca parte integranta a sistemului sanitar-veterinar, contribuie la bunăstarea și buna creștere a animalelor de companie sau de gospodărie, precum și a culturilor de gradină.

Înțelegem astfel să ne aducem aportul la dezvoltarea comunității locale din care facem parte, urmându-ne crezul că putem fi vecini și prieteni.

Misiunea

Misiunea noastra este aceea de a lucra cu oamenii si de a-i sfatui, in baza cunostintelor si a experientei noastre de specialitate, asupra modului in care isi cresc si ingrijesc animalele si plantele, oferindu-le in acelasi timp produsele de care au nevoie.

Ne dorim sa contribuim la intarirea legaturii dintre proprietarul de animale si veterinar, si, in acelasi timp, sa fim mai accesibila sursa de consultanta pentru cresterea plantelor din gradina.

Viziunea

Crezul nostru este ca putem fi vecini si prieteni. Suntem o mica bucata dintr-un mare puzzle, al carui rezultat este o lume calda, plina de bunavointa si colaborare. Intelegem care este rolul nostru, il acceptam si actionam in consecinta.

Daca adresarea catre medicul veterinar din cabinet este intotdeauna cea mai corecta optiune in cazul problemelor de sanatate ale animalelor, in farmacia noastra va asteptam sa ne treceti pragul chiar daca aveti nevoie doar de un sfat. Proximitatea farmaciei veterinare si disponibilitatea tututor celor din farmacia noastra de a discuta cu oamenii, de a ii ajuta, de a le oferi ceea ce au nevoie, este modul nostru de a ne indeplini rolul.

Valorile

In cadrul Farmaciei Veterinare Dragomiresti cultivam bunavointa, bunastarea si buna crestere. Realizam acest lucru acord cu valorile noastre.
1. Prietenia – prin definitie, prietenia este o atitudine plina de bunavointa si respect reciproc, precum si legatura de colaborare care se stabileste pe aceasta baza, pornind de la interese si aspiratii comune. Pentru ca un prieten iti este mereu aproape, suntem alaturi de clientii si colaboratorii nostrii, cu care impartasim valori comune.
William Shakespeare spunea: „Un prieten este cineva care te cunoaste asa cum esti, intelege prin ce ai trecut, accepta ceea ce ai devenit si iti permite, cu delicatete, sa cresti.”
Alaturi de clientii si colaboratorii nostrii, crestem nu doar animale si plante, ci cultivam acele principii morale care ne permit sa crestem frumos impreuna.
2. Respectul – pentru ca respectul defineste cine suntem, indiferent de context
3. Intelegere – pentru ca stim ca intelegerea e baza increderi
4. Ajutor – pentru ca ajutorul este intotdeauna prima optiune
5. Responsabilitate – pentru ca stim ca ceea ce facem conteaza
6. Angajament – pentru ca sa incepi nu e destul, este esential sa duci si la bun sfarsit
7. Corectitudine – pentru ca cercul e rotund
8. Profesionalism – pentru ca am ales sa fim ceea ce suntem
9. Educatie continua – Albert Eistein spunea: „Totul se termina in ziua in care ai renuntat sa mai inveti.” Educatia, indiferet de domeniu, profesional sau personal, nu este o finalitate, ci un proces continuu. Educatia continua este, in acelasi timp, un crez si o datorie a profesiei de medic veterinar. Intr-o lume in permanenta schimbare, adaptarea cunostintelor la nevoile reale se poate realiza doar printr-un proces permanent de invatare.

Clientii si colaboratorii nostrii sunt oameni, carora le datoram prietenie, respect, intelegere şi ajutor. Pentru aceasta, actionam cu responsabilitate, angajament, corectitudine şi profesionalism in dezvoltarea relatiei cu fiecare dintre ei, invatand continuu unii de la ceilalti si crescand frumos impreuna.