
Odată cu venirea primăverii și încălzirea vremii, mulți dintre cei care locuiesc la curte achiziționează pui de o zi, pentru a-i crește în gospodărie, cât mai natural posibil. Dar creșterea puilor de o zi în gospodărie trebuie să urmeze aceleași reguli de îngrijire care sunt respectate în marile ferme de creștere, în ceea ce privește pregătirea adăpostului, asigurarea condițiilor de viață și realizarea acțiunilor preventive pentru păstrarea sănătății puilor.
Astfel, o importanță deosebită trebuie acordată curățeniei adăpostului în care vor fi introduși puii de o zi. Dacă în spațiul respectiv au existat anterior pui, păsări sau alte animale de gospodărie, spațiul va fi curățat temeinic, urmat apoi de dezinfecție cu produse specifice (ecocid plic). Hrănitoarele și adăpătorile spală și se pot dezinfecta cu aceeași soluție, cu precizarea că Ecocidul este puternic coroziv pentru recipientele din tablă sau metal, fiind de preferat clătirea imediată sau folosirea hrănitoarelor și adăpătorilor din plastic.
Hrănitoarele, fie ele rotunde sau liniare trebuie să aibă separatoare, pentru a nu permite aglomerarea puilor și nu ar trebui să aibă marginea prea înaltă, fiind de preferat ca pentru început să se amplaseze jos, urmând a se ridica ulterior, pe măsură ce puii cresc.
Spre deosebire de acestea, adăpătorile este de preferat să fie situate un pic mai ridicate, pentru a evita introducerea așternutului în șanțul cu apă. Se pot folosi astfel adăpători simple, amplasate direct jos, dar și cele care se pot suspenda sau care au din fabricație picioare suport. În cazul celor suspendate, trebuie acordată atenție înălțimii la care se suspendă, aceasta trebuie să fie suficient de jos astfel încât să ofere puilor acces la apă, dar suficient de ridicate încât să evite blocare puilor sub ele.
Se pot folosi ca adăpost temporar cutii de dimensiuni corespunzătoare, dar nu recomandăm cutiile de carton, întrucât acestea se umezesc și se distrug ușor, fiind greu de păstrat o curățenie adecvată și de accesorizat cu toate dotările necesare. Ar fi de preferat construirea unor cutii speciale din lemn, chiar tego sau osb vopsit cu vopsea pe bază de apă, cu baza acoperită cu plastic sau tablă, sau cutii integrale din plastic, sau alte materiale rezistente la umezeală. Puii vor defeca, vor vărsa apa, așternutul umezindu-se și apărând mirosuri puternice, fiind necesară o igienizare frecventă.
De asemenea, spațiul trebuie protejat de accesul dăunătorilor, cum ar fi șoareci, șobolani sau chiar dihori, care îi pot ataca, motiv pentru care cutia astfel pregătită trebuie să fie închisă cu capac de plasă metalică sau situată într-un spațiu protejat, închis.
În adăpost se introduce așternut curat, care trebuie să fie uscat, absorbant și să nu ridice pulberi (ex: talaș, rumeguș). Alternativ, se pot folosi pet pad-uri pentru animale de companie, fiind perfect sigure pentru pui.
Pentru puii de 1 zi, este necesară asigurarea unui interval de lumină de minim 23 ore și o temperatură inițială de 30°C – 35°C. Pentru asigurarea acestei temperaturi este nevoie procurarea unor metode suplimentare de încălzire (becuri cu infraroșii).
Gradul de confort termic al puișorilor se poate evalua ușor astfel: dacă stau adunați sub becul cu infraroșii le este frig (și este necesară suplimentarea numărului de becuri sau creșterea temperaturii în spațiu prin metode alternative). Dacă puii lasă loc gol sub becul cu infraroșu și respira rapid și cu ciocul deschis, le este prea cald (și este necesară reducerea temperaturii prin îndepărtarea unui bec, dacă sunt instalate mai multe, sau ridicarea mai sus a acestuia, dacă este unul singur) Este deosebit de important să se asigure spațiu suficient pentru retragerea puilor în zone la distanță de bec, altfel existând riscul supra-încălzirii acestora și morții prin șoc termic. Puii care se simt confortabil, sunt alerți, mănâncă și beau apă frecvent, dorm în grupuri la distanță de bec și se deplasează sub acesta din când în când, pentru încălzire.
După prima săptămână de viață, temperatura din adăpost scade săptămânal cu 2°C, la fel și densitatea puilor, ajungând după 3 săptămâni la 16 pui/mp. De asemenea, se reduce intervalul zilnic de lumină.
1-7 zile | 30-32 ° C | 0,150 kg furaj/pui | Greutate pui -150g |
8-14 zile | 27-29 ° C | 0,450 kg furaj/pui | Greutate pui – 300/400g |
15-21 zile | 25-27 ° C | 0,950 kg furaj/pui | Greutate pui – 600/700g |
22-28 zile | 23-25 ° C | 1,650 kg furaj/pui | Greutate pui – 900/1100g |
29-35 zile | 21-23 ° C | 2,500 kg furaj/pui | Greutate pui – 1300/1600g |
Odată ce condițiile de adăpostire sunt asigurate, puii de 1 zi pot fi achiziționați și introduși în spațiul special pregătit.
Puii de carne se recomandă a fi crescuți până la vârsta de 42 de zile, maxim două luni, perioadă în care sporurile de creștere sunt foarte bune și consumul de furaje este mic în raportul cu sporul de creștere. Este foarte important ca cel puțin în primele luni de viață puii să primească furaje de bună calitate, corespunzătoare vârstei lor, să li se asigure toate condițiile necesare în parametrii optimi și să li se administreze toate tratamentele preventive.
Furajele astfel concepute sunt echilibrate complet pentru nevoile puilor în ceea ce privește nivelul de proteină, sursa acesteia, nivel optim de aminoacizi, vitamine și minerale, care nu se poate realiza prin prepararea furajului în gospodărie. Venind în întâmpinarea celor care doresc să crească puii într-un mod cât mai natural, ținem să precizăm că aceste furaje sunt realizate din cereale și șroturi de cereale, pe bază de rețete echilibrate nutrițional, singurele adaosuri fiind cele de vitamine și minerale care sunt, la rândul lor, micro și macro-elemente indispensabile dezvoltării armonioase a puilor. Creșterea anevoioasă din primele luni, cauzată de neasigurarea celor de mai sus, nu se mai recuperează ulterior. Puii pot crește în greutate și după vârsta de 2 luni, dar consumul de furaje pentru un kg spor este mai mare.
Deosebit de importantă în această perioadă este hrana, care ar trebui să fie special creată pentru pui și pentru aceasta fază de creștere (faza 1 – până la 30 zile). De asemenea, furajele pentru faza 1 au în rețeta lor adaos de substanțe coccidiostatice, pentru a preveni pe cât posibil o eventuală îmbolnăvire cu una dintre cele mai periculoase boli ale puilor în această perioada.
Furajele se administrează astfel: în primele 30 zile de viață se recomandă nutrețul pentru starter (faza 1), fie sub forma de nutreț combinat (care se administrează ca atare), fie sub forma de concentrat A1, care se amestecă în proporție de 40% cu uruiala (ex: 5kg concentrat cu 7.5kg uruială, 10kg concentrat cu 15kg uruiala, etc.) După 30 zile până la sacrificare se recomandă nutrețul pentru creștere (faza 2), fie sub formă de nutreț combinat (care se administrează ca atare), fie sub formă de concentrat A2, care se amestecă în proporție de 35% cu uruiala (ex: 5kg concentrat cu 10kg uruială, 10kg concentrat cu 20kg uruiala etc.). Furajele pentru faza 2 (peste 30 zile) nu mai conțin coccidiostatice.
Trebuie notat că, încă din prima zi de viață, puii încep în fermele producătoare un program de vaccinare. În funcție de vârsta la care sunt achiziționați, schema de vaccinare trebuie continuată.
Recomandări privind vaccinarea (Întrucât schemele de vaccinare pot varia, vă rugăm să confirmați schema de vaccinare cu medicul veterinar colaborator):
Vârsta | Boala | Cale de administrare | Exemplu vaccin |
7 zile | Pseudopesta aviară | Oculo-conjuctival | Avipestisota (Romvac) |
14 zile | Bursita infecțioasă aviară | În apa de băut | Biaromvac PA (Romvac) |
21 zile | Pseudopesta aviară | Oculo-conjuctival | Avipestisota (Romvac) |
28 zile | Bursita infecțioasă aviară | În apa de băut | Biaromvac PA (Romvac) |
35 zile | Bronșită infecțioasă aviară | În apa de băut | Birovac H120 (Romvac) |
42 zile | Pseudopesta aviară | Oculo-conjuctival | Avipestisota (Romvac) |
56 zile | Tifoza aviară | Subcutanat | Tiforomvac (Romvac) |
Recomandări privind administrarea de suplimente nutritive
Încă din prima zi de viață, în apa de băut se pot administra soluții acidifiante (ex: Aci-fort, Sesapur etc.) cu rol stimulator de creștere prin îmbunătățirea digestiei și complexe polivitaminice buvabile (ex: Introvit Animo-oral, Selevit, Vitamina AD3E etc.)
Pentru dezinfecția apei de băut se poate utiliza albastrul de metil, cu precizarea că soluțiile nu ar trebui adăugate toate în aceeași apă. Astfel, se poate folosi permanent acidifiant și/sau complexe vitaminice, alternându-le săptămânal, iar albastrul de metil trebuie pus în recipiente de apă separate sau administrat în zile din săptămână sau perioade când nu se administrează alte suplimente.
În prima luna de viață trebuie acordată o atenție deosebita posibilității de apariție a coccidiozei, care poate afecta major creșterea și dezvoltarea puilor. Cea mai mică modificare a aspectului fecalelor (consistentă, miros, culoare) sau orice semn de alterare a stării de sănătate a puilor, observată de către proprietar, trebuie comunicată imediat medicului veterinar colaborator, acesta fiind singurul în măsură să decidă tratamentul de urmat, inclusiv împotriva coccidiozei, prin diferențiere între tipurile de afecțiuni ce pot apărea (infecțioase -bacteriene, virale, parazitare, – carențe etc. ) Recomandarea de administrarea a produselor pentru tratament cu antibiotice, coccidiostatice, antiparazitare etc. trebuie făcută de medicul veterinar, care emite prescripții medicale (rețete) în baza cărora produsele pot fi achiziționate din farmacii veterinare.
Probleme care pot apărea în cazul nerespectării condițiilor de creștere:
- Greutate mică și lot neuniform – temperatura inadecvată mai ales în primele 21 de zile, densitatea prea mare sau spațiul prea mic, ventilație necorespunzătoare, apă insuficientă, prea caldă sau rece, hrană insuficientă, lumina necorespunzătoare sau insuficientă.
- Probleme respiratorii: umiditate ridicată; ventilație necorespunzătoare; prezența mai multor serii de pui în același lot; aer viciat; boli infecțioase.
- Diaree: apă sau furaje contaminate; apă prea rece; așternut mucegăit sau murdar; boli infecțioase sau parazitare.
- Deplasare greoaie: densitate prea mare, boli nutriționale, carențe de calciu, fosfor, vitamina D, lumină insuficientă, așternut murdar.
- Moarte subită: lipsa aerului sau a oxigenului din aer, acumulări de gaze, lipsa apei, căldură excesivă, boli infecțioase, accidente, stop cardiac.
- Canibalism: spațiu insuficient, căldură excesivă, carențe minerale, factori de stres (zgomote, rozătoare, câini sau alte specii)
În speranța că am reușit să venim în ajutorul dumneavoastră cu un ghid complet din punct de vedere practic, sperăm că vă este de folos și vă dorim creștere ușoară, pentru a vă putea bucura de puii crescuți în propria gospodărie!